Skip links

Campanie "TMA - Targul Imobiliar Timisoara"

Nu rata șansa la marele premiul de 10.000 de RON!

Perioada campaniei

5 aprilie 2025 - 6 aprilie 2025

Ce trebuie sa faci?

Vă invităm să participați la tombola noastră specială organizată în cadrul Târgului Imobiliar din Timișoara! Toți participanții care contractează un credit până la data de 15.09.2025 vor primi garantat 2000 de RON. În plus, unul dintre participanți va fi extras și va câștiga marele premiu de 10.000 de RON! Nu ratați această oportunitate unică de a vă îndeplini visul de a avea propria locuință și de a câștiga premii atractive. Vă așteptăm cu drag la târg!

Metodologia tragerii la sorți

1. Comisia de validare
1.1. Tragerea la sorți va fi efectuată de o Comisia de validare este formată din 3 (trei) reprezentanți ai Organizatorului. Rezultatul tragerii la sorți va fi consemnat în cuprinsul unui Proces-verbal de desemnare a Participantului câștigător, validat și semnat de toți membrii comisiei.
2. Pregătirea și validarea listei de Participanți
2.1. Pentru respectare legislației în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal, fiecărui Participant i se va aloca un număr unic pentru participarea la tragerea la sorți care va fi comunicat Participantului, ulterior parcurgerii procedurii prevăzute la art. 3.1. din Regulament și semnării Fișei de Client în Perioada Campaniei, pe adresa de email comunicată de acesta în cadrul parcurgerii procedurii prevăzute la art. 3.1. din Regulament și confirmată prin semnarea Fișei de client.
2.2. Numerele unice vor fi atribuite consecutiv, în sens crescător, în ordinea cronologică momentului semnării Fișei de Client de către Participanți.
2.3. Numărul unic alocat pentru participarea la tragerea la sorți va fi cuprins în intervalul 1 – (numărul total al Participanților care îndeplinesc condițiile pentru participarea la tragerea la sorți din data de 18.04.2025 ora 14:00.
2.4. La finalul Perioadei Campaniei, Comisia de Validare va verifica și stabili numărul total de Participanți care îndeplinesc condițiile pentru participarea la tragerea la sorți și va comunica Participanților pe adresa de e-mail indicată, intervalul de numere din care se va efectua tragerea la sorți.
2.5. Prin mesajul de informare transmis de Organizator pe adresele de e-mail indicate de Participanți, ulterior verificărilor efectuate conform art. 2.4. din prezenta Metodologie, se va comunica atât numărul unic al Participantului, cât și intervalul de numere unice din care se va efectua tragerea la sorți.
3. Tragerea la sorți prin intermediul pltatformei online „Random.org”
3.1. Platforma online va fi accesată la adresa: https://www.random.org.
3.2. Pentru tragerea la sorți se va folosi secțiune: "True Random Number Generator".
3.3. Ca și măsură premergătoare se va seta intervalul de numere din care se va alege aleatoriu un căștigător în intervalul cuprins între 1 (la rubrica „Min”) și numărul stabilit conform art. 2.4. din prezenta Metodologie (la rubrica „Max”).
3.4. La data și ora stabilită pentru tragerea la sorți (inclusiv minutul și secunda) se va apăsa butonul „Generate” pentru a se extrage numărul aleatoriu din intervalul de numere unice alocate Participanților, prevăzut la art. 3.3.din prezenta metodologie.
3.5. Numărul aleatoriu generat apărut la rubrica „Result” va fi numărul unic alocat Participantului desemnat câștigător.
3.6. Se va efectua o captură de ecran a numărului generat aleatoriu care să cuprindă în mod obligatoriu data, ora, minutul și secunda generării („timestampul” generării numărului aleatoriu) care va fi anexată Procesului-verbal al tragerii la sorți.
4. Publicarea câștigătorului
4.1. Rezultatul tragerii la sorți va fi făcut public prin afișarea Procesului-verbal de validare al Participantului desemnat câștigător (numărul unic acordat acestuia), semnat de toți membrii comisiei de validare, pe site Organizatorului. De asemenea, Participantul desemnat câștigător va fi notificat pe adresa de e-mail comunicată la data înscrierii.

Regulamentul campaniei

Accesează link-ul, descarcă și citește regulamentul campaniei „TMA – Targul Imobiliar Timisoara”